Vizitati si pagina flaviafelix.wordpress.com

Vizitati si flaviafelix.wordpress.com

sunt postate noutati.

Multumesc

Daniela Voicu

Published in: on Aprilie 27, 2011 at 4:02 pm  Lasă un comentariu  

Tăcere 17

Alessandro îi telefonează lui Teo:

– Teo, avem un trasport nou. Te duci în Spania. Pe lângă  articolele pe care le vei scrie despre Melilla, te vei şi plimba, ştii la ce mă refer. Te opreşti în Urbanizacion, Almeria. Totul este pregătit. Stai la hotel pe malul marii, ai întâlniri, iar în acest timp băieţii îţi pregătesc maşina pe care tu o vei cumpăra din Melilla, te vei plimba cu vaporul.

-Alessandro, ai ceva ce îmi aparţine!

-Nu aparţine nimănui, este liberă să facă ce vrea. Acum vrea să stea aici, departe de tine, Teo. Are nevoie de singurătate. Nu o să păţească nimic, îţi promit.

-Alessandro, singurătatea noastră este un dar şi o  sarcină. Fratele tău , care este şi prietenul meu, mă bănuieşte de trafic de droguri. Nu vreau să risc,să-mi petrec restul vieţii în închisoare din cauza ta.

-Doar ştii că e ultimul, nu te mai trimit. Noi aranjăm tot, tu te linişteşti şi doar conduci bine până în Italia. Şi dacă intri la închisoare, cu 40 de mii te scot cu un avocat bun. Nu-i nimic! Şi viaţa e uşoară în închisoare, nu te teme, nu îţi va lipsi nimic câteva zile până te recuperăm. Uite cum stă treaba. Avem de adus coca, destulă. Vom trimite pe cineva înaintea ta cu o maşina identică pe alt drum. Vom anunţa poliţia. Toată poliţia se va duce să prindă fraierul, iar tu vei merge liniştit pe drumul tău către  Italia. E simplu. Se pune în bord şi în uşi, nu va găsi nimeni nici un gram de ceva. Totul este aranjat. Nu plăteşti nimic, dar vei avea o vestă antiglonţ, să nu le vină vreo idee  marocanilor.

-Vorbeşti mult  Alessandro! Pe curând! Dar este vorba de Daniel, că daca mă prinde, o să se simtă înşelat… că l-am minţit o viaţă ca şi prieten. De Ada nu mai spun, ce-o să  fiu  în mintea ei ,,criminal” probabil….

-Teo, Ada nu va şti niciodată ceea ce faci tu. Te asigur. Pe curând!

Alessandro urcă să vadă ce face Ada. Paşea încet să nu o trezească. A deschis uşa cu mare grijă….dormea ca un înger…atât de frumoasă, pielea albă…îi venea să o sărute, dar sigur s-ar fi trezit cu o palmă bună peste faţă. Ada  a  deschis ochii şi a sărit direct în picioare.

-Ce cauţi aici?! Cum îţi permiţi….Te rog să nu se mai întâmple!

-Iartă-mă, am vrut să te invit la cină… Alessandro găsind repede o scuză.

-Cină?….Doamne, cât am dormit…

Published in: on Octombrie 31, 2008 at 12:33 pm  Comments (4)  

Tăcere16

Niciodată  nu este bine să pleci atât de departe faţă de cei pe care îi iubeşti.Chiar deacă lucrurile nu sunt chiar roz, cu timpul va exista  înţelegere , iar apele se vor potoli. În viaţă nu este chiar atât de bine să te gândeşti numai la persoana ta. Este bine, ca  atunci când decizi ceva, să te gândeşti şi la persoanele care vor suferi poate din cauza ta. Da, de multe ori simţim nevoia de libertate, dar străinul este tot străin, nu este sânge din sângele tău. De multe ori un prieten este mai bun decât o rudă. În cele mai multe dintre cazuri un prieten a sărit în ajutor mai repede decât cei din familie. Dar trebuie să-i ascultăm pe cei care au mai multă experienţă de viaţă decât noi.

Ada a plecat , uşor nu este. Toţi sunt pe urmele ei, cam greu de găsit. Cert este că ea a realizat cât de grav este totul. Şi-a complicat viaţa pentru ce?

Ada se afla acum în faţa unui castel de dimensiuni mai mici. Cu multe camere, cu doua etaje, totul era ca desprins din epoca lui,, Napoleon”. Totul calculat şi aranjat  după tipar. Fiecare lucru era făcut să fie aşezat exact acolo. Cum a intrat în vila, mirosul de lemn proaspat era peste tot, semn că mobila fusese schimbată recent. Maroul predomina ca şi oranj închis, candelabre de cristal, pereţii tapetaţi în matase franţuzească… Scările de lemn proaspăt lustruit scârţâiau. În rest o liniste sumbră, prea multă linişte.

-Cred că doreşti să te odihneşti. Ai tot ce vrei aici. Dacă lipseşte ceva, îmi spui. Aici este camera ta, şi a dus-o la etaj,  voia  să o ţină mai mult sub control.

Ceea ce a uimit-o mai mult erau trandafirii albi de peste tot în vilă. Nu văzuse în viaţa ei atâţia trandafiri! într-o casă de oameni…  păşea încet pe covorul atât de moale, că -i intrau tocurile adânc… Îi plăcea acest interior, era totul aranjat cu gust, şi se vedea clar că-l costase o avere pe Alessandro.

Camera ei, destul de generoasă, se deshidea cu uşi imense, un pat mare cu baldachin , totul în tonuri şi nuanţe de  roşu. Şi-a lăsat bagajele şi s-a aruncat direct în pat. Simţea nevoia de un somn bun: somnul, ultima evadare dintr-o lume nebună.

În acest timp la Roma alerta se menţinea. Pierderea Adei nu era un lucru tocmai bun şi nici plănuit.

Published in: on Octombrie 30, 2008 at 6:16 pm  Comments (4)  

Tăcere 15

-Alertă maximă , spune Daniel prin telefon.Teo, o pierdem!

– Dar ştiai că nu permit aşa ceva! Alessandro este fratele tău , tu să rezolvi singur , să nu mă amesteci pe mine în răpirea Adei!Este departe şi numai tu poţi şti unde o fi dus-o.

-Sunt convins că nu i se va întâmpla nimic rău. Alessandro vrea să se răzbune pe mine. Acum câţiva ani, în timpul unei actiuni. ..l-am împuşcat şi acest lucru nu a fost întocmai prea plăcut. Acum ştii că  îl iubesc, este fratele meu , familia lui m-a crescut fară să existe diferenţe între noi. Dar Alessandro este ciudat, se poartă ciudat de când i-a murit soţia…

-Daniel , Ada nu ştie în ce s-a băgat şi noi toţi dealtfel. Am greşit că eu am obligat-o să renunţe la mine.

În acelaşi timp parcă telepatic, Ada işi amintea spusele lui Teo:,, Când renunţi din suflet să vrei neapărat ceva, mai ales pe cineva, când dorinţa ta nu se mai gândeşte la posedare, atunci o lume întreagă,  orice om va veni la tine ca un dar neaşteptat, ca o bucurie  pe care nici nu o ştiai, ca ceva gratuit care este  faţa şi semnul adevărat a lui Dumnezeu…transparent către El.  ” Adei îi apareau din nou imagini ciudate, viziuni pe care le avea din copilărie. A tresărit sarindu-i de gât lui Alessandro.

-Ai visat …. încă puţin şi ajungem la mine.

Ada parcă voia să se întoarcă acum.Era speriată . Vocea lui Alessandro era tot mai ciudată, iar ochii lui aveau o sclipire rară.

-Nu te teme , Ada. Aşa a fost scris. Crezi în destin? Eu da, cred , cred că te-ai întors la mine Maria….

Atunci Ada şi-a dat seama de gravitatea situaţiei. După un timp de mers cu limuzina lui, au ajuns, un cartier de vile, Tot felul de statuiete în curte…îngeri….

-O să-ţi placă aici.Este linişte, o să pictezi, o să te ocupi de copiii mei ….

Ada se uita pierdută, traia parcă un episod dintr-un film prost regizat. Dar cât putea fi de rău …Îi aparea tot mai mult o imagine ciudată ..multă lumină, un bărbat într-o pădure,lumină….

-Simţi? Aşa-i? Ştiam că tu eşti aleasa, şi zâmbi.

_ Aleasa pentru ce?

-Toate la timpul lor, iubita. Gata am ajuns.

-E minunat aici,deja zorii următoarei zile.Ada voia să nu mai pară speriată.

– O să te fac să mă iubeşti, într-o zi, şi o să avem copii mulţi…

Published in: on Octombrie 29, 2008 at 12:47 pm  Comments (4)  

tăcere14

Adei i se părea foarte cunoscut acest individ, dar nu îşi amintea de unde.Atâtea întâmplări în doar câteva zile, atâtea persoane cu care s-a întâlnit Ada…greu de adus aminte. El continua să vorbească , dar ea pentru un timp s-a rupt de conversţie urmărindu-l pe Teo,  care încerca să fie cuceritor.NU că ar fi fost geloasă , dar se gândea că acele tinere nu erau decât nişte firfizoane, interesate de bărbaţi bogaţi, nimic mai mult. Şi mai ales că Teo a respins-o, dorinţa de a-l cuceri,mânia  şi răzbunarea ardeau în ea. Şi-a amintit spusele lui Teo pe când îi făcea curte :,,aş mirosi trupul tău ca pe o pâine caldă…pe toate părţile…
şi apoi..mi-aş alege un colţ  şi aş rupe: hap! şi dintr-o dată mirosul de miez proaspat!şi aroma de coajă rumenită..gustul de grâu copt cu multa grijă…albul făinii pe degete…” Îl iubea mult , dar nu voia să recunoască, simţea că se rupe ceva din ea de câte ori îl vedea şi era nevoită să acţioneze atât de violent.

-Domnişoara Ada, mă urmăreşti?

-Da…

-Spuneam că ar fi minunat dacă am colabora. La aceasta şcoală nu sunt copii obişnuiţi, ci copii cu  nevoi speciale…De aceea terapia prin artă  este de foarte multe ori utilă.

-Înţeleg… vom merge chiar azi.

-Acum?!

-Eu o să merg să mă pregătesc,  tu vii într-o oră. Te rog să nu spui nimic. Voi vorbi doar eu. Am să iau tabloul , este un moment bun în al expune la şcoala ta. O să luam tabloul când  pleacă toată lumea.

A reuşit să se strecoare prin mulţime, luând un taxi. Taximetristul era Robert. Nici măcar nu şi-a dat seama, că cei care o urmăreau erau  peste tot.

-Daniel, spuse Robert, avem o problemă. Ceva se întâmplă aici, domnişoara vrea să fugă…

-Alessandro….spuse Daniel.

Ada îşi împachetă repede bagajele şi  auzi paşi…

-Ada sunt Anita, unde ai fugit?

-SSttt, te-a văzut cineva?

-Doamne, esti obsedată că eşti urmărită!….

Ada punându-i mâna la gură.

– Anita rămâi la mine dacă vrei, eu am ceva de rezolvat cam o saptămână. Nu ştii unde sunt şi nici nu m-ai văzut.

-Dar..

-Te roggggg!!!! spuse Ada împreunându-şi mâinile  ca pentru o rugă.

-Hai fugi, şi o îmbrăţişă.

Alessandro o aştepta, curios, ştia unde locuieşte. Ea nu a mai pus întrebări,şI au plecat spre Castel pentru  recuperarea tabloului.

-Avem ceva de mers,dar vom merge cu avionul meu personal, spuse Alessandro.

Pleca cu un necunoscut, i-a fost teamă un pic, dar îi era mai bine, trebuia să simtă gustul libertăţii: fără Teo, fără Daniel, fără sisteme de urmărire. Însă nu ştia în ce se băgase, cu mult mai grav decât părea.

Alessandro era frate vitreg cu Daniel. Daniel s-a născut în aceeaşi zi cu Alessandro. La naşterea lui Daniel mama sa a murit , atunci părinţii adoptivi l-au crescut , şi nu oricum ci la sânul mafiei.Ada simţea că ceva nu e bine, avea un gol în stomac, şi asta se întâmpla numai când avea presimţiri urâte. Dar nu mai conta. Viaţa pentru ea nu mai însemna prea mult acum, îi era puţin indiferent.Aşa că ce ar fi putut să se întâmple atât de grav, decât să o omoare , ceea ce era greu de crezut că se putea întâmpla.Era obosită, mulţumită de reuşita din seara aceasta dar şi dezamăgită cu Teo. Tot timpul ofta şi ochii îi erau plini de lacrimi. Alessandro a prins-o  într-un moment de vulnerabilitate, norocul lui. Şi mai ales că el a fost surprins că ea a acceptat să meargă cu el atât de uşor.

Published in: on Octombrie 28, 2008 at 3:52 pm  Comments (9)  

tăcere 13

-Bach este o pasiune de-a mea mai veche , spune Teo.

– Se pare că suntem în familie….

-Îmi acorzi câteva minute ,pentru ziar

-Uite,  Anita mă poate înlocui. Nu ai vrut să fii al meu…

-Ada, te rog, e şi spre binele tău! Nu pot fi nici al tău , nici al altcuiva: sunt un om liber împreună cu un alt om liber. Pentru că dragostea este numele cel mai înalt al libertăţii şi invers.

– Sunt celebră şi fără ajutorul  tău, domnule jurnalist! şi a plecat de lângă el, lăsând un val de parfum.

Teo a rămas nemişcat, urmărindu-i  formele care se mişcau odată cu fiecare pas. Cât de senzuală, cât de feminină…oftă. Ştia că nu-l v-a ierta uşor pentru ceea ce a făcut. Ada era ca o flacără  ce se aprindea repede dar se şi stingea uşor. Era greu să te împaci cu ea. Lui Teo îi plăcea la nebunie să o tachineze….,,eşti a mea” spuse printre dinţi.

Toată lumea a trebuit să fie salutată şi Ada nu a scăpat ocazia de a le mulţumi tuturor pentru minunata serată. Ea  emana atâta lumină şi frumuseţe , încât îţi era greu să nu o priveşti.

-Şampanie…pentru cea mai frumoasă artistă…

-Multumesc, spuse zâmbind.

-Alessandro, mă numesc.

Un bărbat la 35 de ani, înalt, parul negru  lung până la umeri dat pe spate, barbă, un costum impecabil negru, un italian veritabil era chiar charmant.

– De când această pasiune pentru artă?

-De când m-am născut.

-Şi eu pictez, dar am lăsat pictura doar pentru sufletul meu. Nu ştie multă lume acest lucru.

-Frumos.

-Eu locuiesc în Taormina, te invit cu mare plăcere să îmi vezi colecţia. Poţi chiar să ajuţi câţiva copii să înţeleagă mai bine pictura. Eu am o şcoală privată, poartă numele fostei mele soţii ,,Maria  Grazia”…marea mea iubire…..decedată într-o reglare de conturi, maşină capcană, a murit sub ochii mei… Era din Napoli, brunetă, înaltă, sânii mari, era o splendoare de femeie…îmi purta copilul în pântece…Iartă-mă, nu cred că trebuie să-ţi povestesc toate acestea…

-Te rog, continuă!

– de la moartea ei …. nu imi gasesc linistea si calea, aprinzâdu-şi o havană.

Published in: on Octombrie 27, 2008 at 6:00 pm  Lasă un comentariu  

tăcere 12 (Roma)

Roma

Centrul istoric al oraşului este dominat de tradiţionalele „şapte coline ale Romei”: colinele Capitoliul, Palatin, Viminal, Quirinal, Esquilin, Celian şi Aventin. Tibrul curge spre sud prin Roma, centrul fiind situat acolo unde Insula Tibrului facilita trecerea.

Au rămas în picioare mari părţi ale vechilor ziduri ale oraşului. Zidul Serviana fost construit doisprezece ani după ce galii au prădat oraşul în  390 î.Hr.; includea mare parte din Dealurile Eschilin şi Celian, precum şi celelalte cinci în întregime. Roma a depăşit în dezvoltarea sa Zidul Servian, dar nu s-au mai construit alte ziduri până în 270d.Hr., când Aurelian a început construirea Zidurilor Aureliene. Aveau o lungime de aproape 19 km, şi a fost zidul pe care trupele regale italiene au trebuit să-l străpungă pentru a intra în oraş în 1870.

Deşi relativ mic, vechiul centru al oraşului conţine aproximativ 300 de hotele şi 300 pensioni, peste 200 de palate,900 de biserici, opt dintre parcurile principale ale Romei, reşedinţa preşedintelui republicii, casele Parlamentului, birouri ale oraşului şi guvernului local, precum şi multe monumente faimoase. Vechiul oraş conţine de asemenea mii de ateliere, birouri, baruri şi restaurante. Milioane de turişti vizitează Roma anual, ea fiind unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume.

Lista celor mai importante muzee şi galerii din Roma include : Muzeul Naţional din Roma, Muzeul Civilizaţiei Romane, Muzeul Naţional Etrusc Villa Giulia, Muzeele Capitoliene, Galeria Borghese, Muzeul Castelului      Sant’ Angelo, şi Galeria Naţională de Artă Modernă.

– Mergem la Castelul Sant’Angelo! Trebuia să fim acolo de o oră, dar nu-i nimic , ne descurcăm,spune Ada

-S-a făcut , şefa! Daniel zice salutând ostăşeşte.

Ajunşi la Castel, Ada a fugit spre muzeu unde erau expuse celelalte lucrări, şi-a aşezat repede tabloul în locul lipsă. A stat şi l-a privit: avea cu o totul altă imagine aici. Îngerii păreau că se desprind din tablou, parcă asteptau  să întinzi o mână spre ei.  ,,Air” de Bach răsuna  divin şi te făcea parcă să intri într-o  lume  fantastică.

Published in: on Octombrie 26, 2008 at 8:05 pm  Comments (7)  

tăcere 11

Anita a început să-i povesteasca Adei despre viaţa ei, ceea ce nu spusese nimănui.Era un moment de confesiune, un moment în care Anita simţea că trebuie să vorbească, în timp ce-i aranja părul Adei:

-Ştii, poate că am greşit, că  nu am ştiut să aleg, am ales numai răul în viaţă. Pe Chris l-am iubit mult, dar el voia ca eu să plec la el , ori asta  nu se putea. Eu am viaţa mea aici, el pe a lui.El este gelos şi poate că m-ar fi încuiat în casă sau poate mă lega de vreun pom în pădure. Ştii că americanii aştia sunt cam ciudaţi…spuse zâmbind. Aveam multe în comun, dar şi multe nu aveam… Când am fost la el, ce crezi, am mai gasit vreo două, cică erau chiriaşe. Una îi făcea mâncare, alta îi spăla… am rămas şocată, asiatice… Şi ce să spun mai mult decât atât. Cred ca  suferea cu capul, că era de o nebunie totală când se enerva.Casa lui era în mijlocul pădurii, Doamne fereşte! Nu aş fi avut cu cine să vorbesc şi nici  unde să fug.

Singurul  vecin era la o milă depărtare şi culmea, lucra la FBI. A dracu’ coincidenţă. Dar el mi-a negat faptul că ar avea vreo implicare de genul ”FBI”.  Lacul era chiar în spatele casei, acolo mai mergeam să mă plimb împreuna cu dobermanii lui. Avea ceva misterios în el. Într-o noapte, a luat pistolul şi a plecat, crezând că eu dorm. A venit dimineaţa epuizat, avea câteva urme de sânge pe cămaşă. Îţi dai seama că eu a doua zi eram la aeroport. Se mira că de ce plec… Cum naiba să nu fugi de nebuni! Avea figură de criminal- cam la 1.64m foarte slab, chel, ochii albastri, cercel în urechea dreaptă, faţă de englez. Avea multe urme pe corp ca urmare a luptelor stradale, tatuaje nu mai zic, 75% din corp. Mi-a povestit  odată  că l-au plătit unii ca să lucreze murdar, dar când era mai tânăr. De aici se explică bogăţia lui. În Red Oak nu stă oricine, el nu prea muncea, iar casa lui  se vedea clar că este exagerat de scumpă.Singurii lui bani îi avea din căutarea de comori şi vinderea antichităţilor. I-a mers afacerea până când a falsificat monede …

-Vai de mine, bine că  nu ai facut vreo prostie să te măriţi cu el! spuse Ada.

– Aşa este. Acum stau şi derulez evenimentele: am pierdut mult timp cu el, nu ar fi trebuit. Dar nu ştii niciodată până nu te loveşti şi te doare. L-am uitat repede. Ce să-ţi spun, trebuia să ma călugăresc..aş!… Next!

-Bravo, eu nu pot fi aşa ca tine, Ana. Eu mă consum, mă distrug, plâng de parcă s-au terminat bărbaţii. Iar Teo… nu are două la un loc. Are un caracter schimbător: când mă face să-l ador, când mă face să-l urăsc.

-Dar tu îl iubeşti!…fii realistă !…

-Da, dar acum îl urăsc, spuse râzând.

-Gata, totul este perfect. Uite, îţi place?…multe victime o să faci…arătându-i oglinda.

-Da. Hai repede să ne îmbrăcăm.

-Cioc, Cioc! Se poate?

-Bună  seara, am venit să te iau.

-Anita, Daniel…

-încântată….

-Eu mai încântat, nu ştiam că ai prietene atât de frumoase! şi afişă un zâmbet ca la şedinţele foto  de pe când era model….

-Tare fustangiu mai esti! spuse Ada, şi-l împinse. Ia tabloul şi aşează-l bine în maşină, vin îndată!

Cănd fetele au coborât, lui Daniel nu-i venea a crede ochilor de cât de minunată era Ada…

Published in: on Octombrie 26, 2008 at 8:31 am  Comments (1)  

tăcere 10

Atunci Teo a înţeles, că ea se supărase foarte rău , că nu-l va putea ierta uşor pentru cum s-a purtat, şi mai ales că ea nu gusta  glumele răsuflate. A trebuit să plece acum, cu toate că nu voia să facă asta, dar ca şi ea, el era mai sensibil chiar dacă nu o arăta foarte des. În acest timp a sosit Daniel care era ,,urechea” vieţii ei. A găsit-o pe Ada aşezată pe fotoliu, cu privirea dusă ca şi gândul ei –   departe. Nici macar nu a băgat de seamă că el era lângă ea. S-a aşezat la picioarele ei  luându-i mâinile într-ale sale.

– Nu este bine ce se întâmplă aici!…

-Trebuie să plec Daniel, trebuie să pot uita tot. Nu mai vreau nimic, sincer. Este mai bine ca eu să ies din acest joc al vostru, spuse ea cu o voce pierdută. Nu mai pot ! Nu am viaţa mea, nu am nimic al meu, totul trebuie  împărţit cu voi…

– Am o surpriză, cred că te va face să uiti tot ce s-a întâmplat rău.

După un timp  de mers cu maşina lui Dan, s-au oprit la  aeroport.

-Nu merg nicăieri! nu mă poţi face să mă urc în vreun avion!te înşeli amarnic, dragule!

-O să-ţi placă, dar tu ai acest dar de a face foarte multă gălagie pentru nimic,  spuse râzând.

Un avion al trupelor speciale, şi câţiva oameni ciudaţi.

-Ei sunt colegii mei, ai noştri: Alessandro, Davide, Angelo, Robert şi Andre.

-Încântată, dar nu mă urc!

-Haideţi,  va fi fascinant! spuse Robert cu un zâmbet larg…

-Fie, dacă mor să-mi  ardeţi trupul , poate voi renaşte ….

Toţi au început să râdă….

– ..puneţi-vă echipamentul, domnişoară… spuse Angelo

– … pentru ce?

-… dacă  se întâmplă ceva cu avionul nostru, să aveţi măcar paraşuta…. toţi râzănd în hohote.

– Fie, şi nu vă mai distraţi pe seama mea!

După 30 de minute… toţi erau pregătiţi pentru  a sări din avion. Ada privea norii care o încântau, începuse să nu mai  fie chiar atât de  încordată. Nici prin cap nu-i trecea că va urma ceva interesant.  Robert  a apucat-o de mijloc şi  au sărit… ea a ţipat, dar parcă  inima îi stătuse în loc…simţea cum tot sângele i se urcase în cap, abia respira… Nici nu s-a dezmeticit bine, că deja era la sol… A început să plângă…

-nu pot să cred! nu pot să cred!

-Ba să crezi, spuse Daniel luând-o în braţe. Sssstttt, gata, linişteşte-te , a trecut. Se va mai repeta acest lucru, iar eu dacă îţi spuneam era clar că te încuiai în casă. Ada este nevoie ca tu să faci acest lucru. O să te antrenezi cu noi. Trebuie să fii pregătită pentru orice.Te duc acasă…

-Doar nu mă trimiteţi să negociez cu teroriştii în Irak! spuse ea ţipând… Să fie clar , eu nu sunt spion. Eu sunt pictoriţă şi atâta tot.

Ajunsă acasă, Adei i-a venit o idee – să fugă, dar nu putea chiar azi pentru că era evenimentul important- prezentarea tabloului în expoziţie. Dar se gândea că o va face dupa aceea.  A intrat la duş ca şi când voia să- şi spele chiar şi ideile, să se cureţe de energia negativă. Apa fierbinte îi făcea bine, o dureau toate oasele, avea muşchii încordaţi după nefericitul eveniment  cu ,,paraşuta”. Şi-a pus prosopul pe ea şi a ieşit   din duş, gândindu-se ce va purta la dineu. ,,Roşu, roşu este cel mai bine”, gândi ea. Puse mâna pe telefon şi chemă hairstilista. După un timp foarte scurt, hairstilista a ajuns.

– Anita,  te rog să mă faci o ,,bella”azi. Am un eveniment important şi trebuie să strălucesc!…

-Ada , tu străluceşti oricum… dar te văd un pic schimbată, ce s-a întâmplat? Te cunosc de când eram la grădiniţă, ştii doar că nu -mi poţi ascunde nimic. Teo?

-Nu , cred că am terminat cu Teo. Este altceva, vorbim altădată. Nu pune întebări la care  nu pot răspunde, uitându-se în ochii ei.

– Ce vei purta, să vedem cum aranjăm părul.

-Asta, îţi place? stănd amândouă în faţa dresingului cu mâinile încrucişate la sân.

-E foarte sexy!pe cine vrei să cucereşti? o să faci multe victime! spuse Ana râzând.

-Păi, mergi şi tu, nu mai râde.

-Eu? aratând cu degetul spre sine.

-tu… arătând spre Anita. Hai repede  la treabă, că nu avem timp…. o să ma concedieze Picasso!….râzând.

Published in: on Octombrie 25, 2008 at 7:49 pm  Lasă un comentariu  

tăcere 9

”Este mai bine aşa, că m-am lămurit şi cu tine… Ai dreptate, nu mai ai sentimente, nu mai ai ce să-mi dai mie,sufletul tău este mic iar eu sunt prea mare pentru el. Aşa este. mi-ai confirmat cât de rece poţi fi. Şi mi-ai mai creat şi iluzii… aiurea. M-am convins şi cu bărbatul din tine pe care credeam că-l cunosc.”

După  un timp în care Ada se apucase de pictat, Daniel a sunat-o să-i spună ceva important:

-Ce face frumoasa domnişoară? Te simţi mai bine? Eu îţi spun că nu are rost să te consumi, ştii doar că Teo glumeşte şi-i place să te vadă supărată…

-Daniel, am foarte mult de lucru. Dacă tu oricum asculţi conversaţiile noastre , cred că ar fi cazul să taci din bun simţ. Noi ne reglăm conturile singuri.

-Cum sună! Ai vreo idee mai ciudată?…

– Daniel vino aici, am de lucru, nu am timp de conversaţii telefonice!

Ada  şi-a continuat lucrul la tabloul care reprezenta îngeri, ceva mistic. Trebuia să termine   chiar azi  ceea ce începuse.Ada era tipul de femeie perfecţionistă, greu greşea ceva, trebuia să-şi ţină promisiunile, să-şi realizeze scopul şi obiectivele propuse. Realistă, dornică de cunoaştere şi autoeducaţie, accepta greu critici. Prietenii erau foarte importanţi pentru ea, fiind o fiinţa foarte sociabilă , şi o persoană care era în stare să-şi dea tot sângele din ea ca să salveze o alta. Sufletul oamenilor dealtfel era  important pentru ea. Ada era înzestrată cu capacităţi, greu de întâlnit la alţi oameni. Era un fel  de extrapământeană. Oamenii de obicei nu au timp să vadă ceea ce ea vedea, cu toate că în fiecare om se afla o putere de inimaginat.

Era de părere că nimic nu este întâmplător.Că totul a fost calculat  la fiecare atom în parte. Altfel ar fi fost haos în Univers…de fapt este o ordine perfectă acolo sus. Dumnezeu ne- a creat perfecţi. Ne-a înzestrat încă de la naştere cu puteri şi capacităţi  pe care trebuie să  le dezvolţi după ce le-ai găsit în tine. Avem această capacitate de a simţi binele  printr-o fericire şi pace sufletească , iar răul  prin tristeţe şi nelinişte. Iubirea este un val care te îneacă dacă nu ştii să înoţi. Viziunea Adei despre o relaţie – greu de spus -se rezumă la ,,fără greşeli”.

-Intră,Daniel!

Cineva a apucat-o de mijloc, ea fiind cu spatele la uşă, şi fară să aibă timp să spună ceva , a sărutat-o.

-Teo! cum îndrăzneşti?

-Aşteptai pe altcineva? Voiam să fiu primul care te sărută. Ţi-am spus doar, că vin repede.Hai să mergem la plimbare, este frumos afară…

-Te rog să pleci, acum….

Published in: on Octombrie 25, 2008 at 8:41 am  Lasă un comentariu